fbpx

3 Filme triste sau mai puțin triste, toate cu copii

*reading time: 5 min
O recomandare la care i-aș fi zis de August, pentru că în august am fost mereu copil. Dar de fapt sunt universale, atâta doar că nu vă recomand să le vedeți în lunile triste ele de la sine de iarnă sau toamnă. Și le unesc într-o singură postare pentru că … sunt ceva coincidențe, dar mai ales pentru că în 3 povești, 3 suflete acoperă cam tot ce pot în gama de nuanțe, de la culori, la sentimente și tipuri de lacrimi sau lecții.

La final o să scriu și cele câteva coincidențe/asemănări între filmele astea. Unele cute, altele adevărate No way moments!

Întrebare importantă: Au și cărți? Nu, toate 3 sunt scrise după script original.

The Florida Project (2018) – director Sean Baker și scris de Baker and Chris Bergoch
My rating: 5 stars

Trailer: Aici, în culori pale, ca de Instagram cu filtre plăcute, și care te lasă fix așa, captivat dar bitter sweet.

100 de cuvinte despre ce am simțit după

Filmul asta e ca o ingehtata cu bubblegum la piscina intr-o dimineata de iunie. Sau o tigara dupa o zi grea dar cu multe recompense, la apus, privind la lume.

E ca un august, așa cum am spus, pentru ca se sinte a jocuri de vacanta si noi prieteni si sentimentul ala de singur dar niciodata singur. Si ca atunci cand doar stateam si strigam prietenii la porti sau la geamuri.

Dar asta pentru ca e vazut/filmat mult din perspectiva feetitei. Cand perspectiva se schimba si vedem lucrurile pe care trebuie sa le faca o mama ca sa aiba grija de copila (si o sa fie multe) in timp ce totusi o trateaza ca pe un copil in vacanta, se vor schimba si sentimentele.

O sa doara, o sa razi, o sa fie amar si dulce si sarat si poate, de neuitat.

Personaje: Moonee, copila de 6 ani, mama ei, prietenii copilei și vecinii mamei, în hotelul pentru săraci de peste drum de Disneyland.
Tonul: de la vacanță de vară, la crudă realitate. Teme și motive: sărăcia din aceste ”project homes”, prietenia, chinurile unei mame ce se chinuie să facă față singură, vara unei fetițe independente.
Citatul favorit:

Moonee: The man who lives in here gets arrested a lot… These are the rooms we’re not supposed to go in. But let’s go anyway!

Descriere într-o propoziție: Așa se simte August pentru mine și parcă gustul ăsta îl are.
Nota Internetului: 7,6/10 pe IMBD, 96% pe Rotten tomatoes, 83% din Google users l-au apreciat.

Capernaum (2018) – director Nadine Labaki și scris de Baker and Chris Bergoch
My rating: 5 stars

Trailer: Aici, în praf de mahalale și căldură ce parcă te sufocă la fel de mult ca subiectul.

100 de cuvinte despre ce am simțit după

Filmul asta nu e cute si nu e o vacanta de vara. Nu e o realitate din America, e una din Beirut. Mai cruda, ca un razboi absurd dus de suflete care nu au ce sa caute sa se lupte. L-am descoperit doar anul asta si m-a marcat, intr-un mod care nu are legatura cu brutalitatea lui. Mai degraba cu liniile fine. Si detaliile mici m-au facut bucati. Copilul asta, Zain, e chiar copil emigrant, nu actor. A fost gasit in mahalalale. Nu a avut directie artistica, e EL cel ce spune replicile. Si totusi, dupa orele astea 2 de stat si fiecare noua scena mai incredibila ca cealalta, se termina cu mai multa speranta ca The Florida project. Hm, nu o sa le mai pot separa niciodata. Si Moonlinght le completeaza perfect.

Personaje: Zain, copilul de 12 ani responsabil de familie, care devine cumva și tată în timpul filmului – veți vedea cum – familia lui, viața lui și visul lui, și cum devine un criminal pentru iubire.
Tonul: totul e o realitate incredibil de greu de conștientizat pentru noi, aici
Teme și motive: religia, emigrarea, sărăcia și ce se face pentru supraviețuire, de ce se face și când ar trebui să spui STOP. Am citi că ar fi inspirat de Bicycle Thieves (1948)

Citatul favorit:

Zain: Life is a pile of shit. Not worth more than my shoe. i live in hell here. i burn like rotting meat. Life is a bitch. I thought we’d become good people, loved by all. But no.

Descriere într-o propoziție: Viața e aceeași, dar se simte altfel în lumea asta și uneori ai nevoie de altă lumină ca să o luminezi pe a ta.
Nota mea: 9, doar pentru că nu dau 10 decât raaaar
Nota Internetului: 8,5/10 pe IMBD, 90% pe Rotten tomatoes, 95% din Google users l-au apreciat.

 

Moonlight (2016) – director și scriitor Barry Jenkins, bazat pe piesa nepublicată a lui Tarell Alvin McCraney‘s  In Moonlight Black Boys Look Blue.
My rating: 5 stars

Trailer: Aici, în lumină de lună și împăcare.

100 de cuvinte despre ce am simțit după

Moonlight e ca o simfonie. Trebuie vazut și ascultat, pentru ca are o coloana sonora hipnotica. E scris secvential, ca o piesa, ca o carte si are ceva pentru fiecare. Detalii super clari si mici nuante pe care le ratezi prima data, de la viata la sexualitate si speranta, de la cercul de hanster in care te simti uneori pana la cum poti iesi. Si Mahershala Ali mi-a ramas pe lista dupa filmul asta si True Detective 3 l-am vazut doar pentru el, si am descoperit mica bijuterie ce e The green book. Moonlight e frumos, e spus in soapta si trait in interior, e ca o umbra de vara, ca o dragoste de vara. E asa cum merita sa fie o poveste despre regasire si acceptare: a sinelui si a celorlalti.

Personaje: Little, Chiron, Black, cele 3 ipostaze ale aceluiași suflet, care de la  copil confuz ajunge adult confuz și mai apoi se acceptă pe sine și ce poate deveni.
Tonul: e atât de bildungsroman filmul asta, e plin de lecții și mișcări frenetice de la de ce la de ce nu și atât de bitter sweet că nu are cum să nu rămână cu tine

Teme și motive: sexualitatea, abuzul de droguri, mama singură, mentorul neînțeles.

Citatul favorit:

Little: Is your name ‘Blue’? / Juan[laughs] Nah. [pause] At some point, you gotta decide for yourself who you’re going to be. Can’t let nobody make that decision for you.

Descriere într-o propoziție: Ca un cântec pe care l-am auzit într-o vara și vara viitoare va reveni, măcar ca amintire.
Nota mea: 9, doar pentru că nu dau 10 decât raaaar
Nota Internetului: 7,4/10 pe IMBD, 98% pe Rotten tomatoes, 79% din Google users l-au apreciat.

BONUS: Poate se încadrează aici ca feel și idee și tot și Mid90’s, din 2018. 

Păreri, coincidențe și fun facts: 

Faza e că atât The Florida project cât și Capernaum se bazează pe actori la primul rol. Citiți să vedeți. Moonlight și Moonee :). Paletă de culori impresionantă la toate, muzică de te face atent și liniște, multă liniște. Despre ZAIN merită să citiți, are o poveste incredibilă.

Cred ca ordinea lor de fapt a fost asta. Moonlight, apoi The Florida project si apoi Capernaum. Si cumva, cand am terminat si ultimul film si anul asta le-am reluat toate, fix asa, a avut sens. Mai mutl decat ce simteam cand le-am vazut. Faptul ca au loc impreuna pe o lista. Acum, ca e lista de August, de vazut cu copilul tau, de vazut cu prietenii, de analizat…

Din America în Liban, de la fată la baiat, de la alb la negru, de la iubire la prietenie si responsabilitate. Sunt minunate și da, lasa lacrimi, dar aduc, pentru ca de aia le-am ales pentru august, un sens de finalitatea care intrevede sau lasa loc si de speranta.

View all my book reviews – Goodreads

PS: Susține-mă cu un like pe pagina de facebook pentru viitoare recomandări de Filme, Cărți, Locuri, Oameni.

 

Te-ar mai putea interesa:

 


Cătălina, în cuvinte etc. Zi inspirată!